Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație
„SPIRU HARET” și Federația Națională Sindicală „ALMA MATER“ solicită
Guvernului și liderilor partidelor aflate la guvernare să-și respecte angajamentele luate
în urma grevei generale din perioada mai – iunie 2023 și să nu înghețe salariile
angajaților din învățământ, așa cum apare în proiectul de ordonanță de urgență privind
unele măsuri bugetare (ordonanța trenuleț). De asemenea, acest proiect vine și cu alte
măsuri care vor aduce prejudicii învățământului preuniversitar și universitar românesc.
Author: sindicat
Micro-Revelion 2025

La mulți ani, 2025 !

Crăciun fericit !

Sindicatul Universității ”Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca vă urează Sărbători fericite, luminate și binecuvântate alături de cei dragi !
Convocator AG 2024
Se convoacă Adunarea Generală a reprezentanților pentru data de 30.12.2024, ora 17.00, care va avea loc în Cluj-Napoca, în Sala de Conferință de la Hotel Delaf, str. Progresului, nr. 18.
În conformitate cu prevederile statutului, dacă la prima convocare nu se întrunește cvorumul, a doua convocare se face în aceeași zi la ora 17.30 cu cei prezenți.
Pe ordinea de zi a ședinței Adunării Generale sunt înscrise spre dezbatere și supunere la vot următoarele subiecte:
- Prezentarea raportului de activitate al Comitetului Director pentru anul 2024.
- Raportul auditorului pe exercițiului financiar 2024.
- Descărcare de gestiune.
- Aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2025.
- Diverse.
Conducerea SindUBB
